Cât timp a putut alimenta utopia perfecţiunii sociale într-un viitor ipotetic care mobilizase voinţa şi imaginaţia câtorva generaţii, comunismul a rezistat asalturilor la care a fost supus pe parcursul istoriei sale. Scrutat din unghiul realităţii istoriei, unde a exprimat ura şi lupta de clasă, comunismul a fost viabil, atât cât au supravieţuit duşmanii lui dinlăuntru, adică cei care îi puteau periclita existenţa. Lupta avea să înceteze în lipsa combatanţilor, deşi ideologii comunişti au făcut eforturi supraomeneşti de a inventa mereu alţi inamici. Focul mocnit al luptei de clasă nu putea fi însă întreţinut decât în baza unor noi scenarii. Aceasta a fost „vârsta de aur