Interviul a aparut in cartea "Romania care a disparut", Editura Curtea Veche, 2002

Rhea Cristina: Ce tip de vorbire a fost practicata in Romania inainte de Decembrie 1989?

Dan Puric: Cred ca trebuie sa ne intrebam ce fel de comunicare s-a practicat in timpul comunismului. In primul rand, de la centru in jos, exista directiva, linia de forta a comenzii comuniste. Ea nu avea feed-back. Conducatorul practica Marele Monolog (care, intre timp, a devenit model pentru supusii lui - este de observat mai ales la talk-show, la comentatorii politici, incapacitatea de a dialoga: nimeni n-are timp, educatia si respectul pentru opinia celuilalt). Asa-zisul "centralism democratic" mima dialogul ca sa salveze aparentele, iar in vorbirea de zi cu zi, de teama, oamenii practicau vorbirea subversiva. Simulandu-se comunicarea intre autoritate si cetateni, dupa ani de practica, reflexul de competenta al comunicarii autentice s-a atrofiat. Limba romana primise pe "î" din "i" in semn de prietenie fata de Puterea sovietica. Iar anumite cuvinte fusesera exilate din limba romana (cred ca este caz unic) - sa ne aducem aminte de cuvintele: "domn" si "doamna". Aceste cuvinte au fost pur si simplu excomunicate si apoi batjocorite public prin articole si sketch-uri TV.

Asa cum Xerxes a dat ordin sa se biciuie marea dupa ce a fost infrant de greci, tot asa ideologia comunista isi exprima si isi exersa ura de clasa pe anumite cuvinte care inmagazinau in ele achizitii ale unei societati evoluate, marcate de respect. Cuvintele "tovaras" si "tovarasa" au devenit vedetele adresarii de tip comunist. O lume plina de tovarasi si tovarase, care nu mai exprima pericolul individualitatii, ci, din contra, asigura potentialul de spirit gregar, atat de iubit de noua ideologie.

Intr-un studiu din 1937, editat de Societatea Romana de Cercetari Psihologice din Bucuresti, intitulat "Psihologia poporului Roman", Constantin Radulescu-Motru analizeaza si defineste spiritul gregar la poporul roman, considerandu-l necesar in faza de copilarie a istoriei acestui neam, dar devenit azi un obstacol in evolutia unei natii. Filosoful roman accentua nevoia de a trece la un stadiu superior, caracteristic natiunilor civilizate, si care se numeste solidaritate - adica a fi impreuna, dar fiecare cu sentimentul sacrificiului de sine pentru o idee comuna. A se observa ca ideologia comunista era infricosata de perspectiva ideii de solidaritate, ea cultiva turma. Nu intamplator miscarea anticomunista din Polonia era denumita Solidaritatea".

Tipul de vorbire "fara sa spui nimic", dar prin care inhibi ascultatorul, il obosesti sau chiar ii paralizezi atentia a fost practicat ani de zile in sedintele de partid, in sedintele UTC, in rapoartele CC. Cu timpul, s-a dezvoltat un alt tip de exprimare, un alt tip de limbaj, il putem numi limbajul ideologic, a carui menire era sa falsifice din mers datele comunicarii, mimand in acelasi timp o maxima competenta. Sa ne aducem aminte cu cata seriozitate se faceau aceste comunicari. Nimeni nu intelegea nimic, dar toti ramaneau cu imaginea sobrietatii momentului. Daca ne uitam astazi la TV, la declaratiile liderilor politici de azi, vom recunoaste aceasta scoala a diversiunii, in care mesajul direct este anulat printr-o "betie de cuvinte". Permanenta ascundere a adevarului a dus la crearea unei noi limbi: limba comunista. Aceasta limba comunista era rezultatul comportamentului comunist, adica duplicitar.

Rh. C.: Ce tip de intelectualitate avem astazi si de care gen de intelectuali avem nevoie in anul 2001?

D. P.: Cultura - ca factor de putere, intelectualii - ca pilon de rezistenta si identitate a unui popor, iata doua subiecte ce trebuiau repede solutionate de comunism. Drept urmare, s-a inceput prin distrugerea culturii romane, prin denigrarea valorilor fundamentale, eludarea altora si producerea de valori artificiale, menite sa puna bazele "lumii noi" care se nastea.

Elita intelectualitatii romanesti a mers la Canal, in puscarii si o mica parte - in exil. Evident, a existat si un procent al celor care s-au dezis, al oportunistilor. In cei 50 de ani care au urmat, s-a dezvoltat o intelectualitate obedienta, slugarnica, una timorata, inhibata si alta pervertita - adica cei care s-au apucat sa creada. Acesta era solul pepinierei de intelectuali ai comunismului, restul fiind redus la tacere.

Unul dintre exercitiile de stil era reinterpretarea cu sens de anulare a "culturii burghezo-mosieresti", care proslavea individul si valorile unei societati decazute. Se facuse in aceasta directie si o "Scoala de Poeti", in sensul de a se da cat mai multi poeti Tarii. Un scriitor mi-a povestit ca a fost trimis intr-o delegatie artistica in scopul de schimb cultural, in URSS. Acolo a vizitat Iasnia Poliona, unde ghidul sovietic le-a spus: "Tovarasi, inainte, aici era un singur scriitor, acum avem 40!?" Cineva a intrebat: "Dar cine era acela, de dinainte?" Iar ghidul a raspuns: "TOLSTOI!"

Mostenirea din 1989 este una exasperanta, iar in comparatie cu unicul supravietuitor din elita noastra culturala, Petre Tutea, este chiar tragica. Imaginea generala a intelectualitatii romanesti este una de cumplita modestie. O parte, anulata in ceea ce priveste constiinta civica, anesteziata in conditia de lider al opiniei publice, al vietii spirituale, care isi baiguie nostalgia dupa vremuri apuse - aceasta parte fiind furajata in Case de Creatie, rasplatita cu premii ale Uniunilor, exersata in a reproduce lumea socialista -, o lume artificiala, aflata deci in dubla impostura (reflectarea falsei reflectari), isi ascunde astazi neputinta creatiei in fata unei noi realitati, jucand rolul intelectualului nationalist-comunist iubitor de glie, cu tricolorul in buzunar. El este acum patria, confiscand totul - de la itari la Eminescu. Daca vrei sa-ti iubesti Tara, n-o poti face decat prin ei. Ei pazesc tara de dusmanul occidental, cheile dragostei de tara sunt la ei. Tara intreaga este un cenaclu ce murmura poezii nationaliste si cantece identitare. Restul, venetici!

A doua dimensiune a intelectualitatii de astazi este a celeilalte extreme. De 12 ani se perinda prin presa, carti, radio, TV, o generatie de intelectuali scoliti in strainatate. El este intelectualul superoccidental, care din varful piramidei studiilor sale isi condamna tara mai mult decat a condamnat-o Istoria. El sfideaza deopotriva pe intelectualul de grota - nationalist-comunist, ramas in suficienta si tafnosenia lui regionala, cat si pe Eminescu, pe care-l denumeste poet "romantic minor", cu deviatii diletante in materie de constiinta politica, o camasa de sarbatoare pe care romanul este sfatuit sa n-o mai imbrace, deoarece are pete ce nu pot fi scoase cu noul detergent globalizant. Pentru micul si curiosul avorton intelectual clonat in Occident, Lucian Blaga este un mistic - in masura in care era si pentru comunisti in manualul meu de clasa a XII-a. Castrat de cunoastere, el face parada de cunostinte si nu se sfieste sa monopolizeze viata culturala a unei tari sub pretextul "deschiderii" si al alternativei.

Iar romanul nostru rataceste intre manualul fals de istorie al comunistilor si manualele alternative ale celor "deschisi".

Exista, evident, o intelectualitate onesta, care si-a incercat fortele in viata politica, incercand sa lumineze cat se poate societatea civila romaneasca, dar care a fost repede intimidata (cabaretul dosarelor) si anulata prin grosolania si perversitatea celor care duc tara la prapad. Nefiind exersata in plan civic, in confruntari politice, ea a abdicat jalnic, lasandu-se compromisa. Acum se va naste ceva nou sau vom muri!

Intelectualul Romaniei de astazi va trebui sa fie o personalitate, adica cineva care se daruie, care se sacrifica pe sine. Intr-o lume din ce in ce mai vicleana, mai lacoma, gafaind intre intrebari si raspunsuri, noua constiinta intelectuala trebuie sa se racordeze cu luciditate si fara teama la valorile temeinice ale acestui neam si sa cristalizeze un ideal pentru acest popor. Sa-si iubeasca in taina poporul si in acelasi timp sa deschida ferestre de iubire catre ceilalti. Sa se vada pe el in lume si lumea in el, sa nu reactioneze la confratii lui (intelectuali) degenerati, ci sa actioneze responsabil in virtutea Spiritului Unic care ne calauzeste.

Acest nou intelectual trebuie sa dea solutii nu numai Tarii lui, ci lumii intregi, pregatit fiind ca, atunci cand aceasta paiata ridicola - omul politic - care-si joaca ultimul act va parasi scena, sa reaminteasca lumii de ceea ce Esenin le spunea soldatilor (dezertarea generala), iar Panait Istrate, in singuratatea si saracia ultimelor momente de viata, murmura ca solutie finala ("dezangajarea"). Adica, Omul Liber.

Rh. C.: Ce valoare trebuie sa aiba adevarul (si pe ce plan) in societatea romaneasca contemporana?

D. P.: A avea nevoie de "adevar" este o toaleta intima cu care bietul roman trebuie sa se reobisnuiasca. In anii comunismului, adevarul a fost ascuns, ba mai mult, s-a creat un nou adevar care apartinea unui nou sistem de referinta.

Ideologia comunista a anulat adevarul: ca suntem copiii lui Dumnezeu, si ne-a declarat fii ai Partidului. A creat o noua istorie a Romaniei, rupta de realitate si a realizat o pierdere de informatie, deci o structura de tumora maligna si, ca sa-l citam pe Konrad Lorenz, "Celula unei tumori maligne se deosebeste de o celula a unui organism sanatos in primul rand prin faptul ca a pierdut acea informatie genetica de care are nevoie pentru a-si indeplini rolul de veriga utila in cadrul comunitatii de interese a organismului."

In aceasta lipsa de informatie despre sine rataceste romanul de azi, mai ales generatia medie si tanara. Pe tergiversarea declararii adevarului se bizuie si Puterea de azi, manipuland fiinta fara reper. Adevarul pentru noi, deci, are o functie vitala, asigurand starea de insanatosire a poporului si moartea parazitismului neocomunist. Adevarul, declararea lui trebuie sa devina un reflex normal al omului politic de azi, al mass-media si al societatii civile in general.

Dar sa ne gandim ca venim dupa 50 de ani de minciuna si 12 ani de minciuna-adevar - in realitate, hibridul acesta creat de neocomunisti ca sa simuleze democratia. Produsul nou este un amestec de minciuna si impostura, glazurate cu adevaruri din segmente politice si sociale nesemnificative, cu scopul de a deruta si de a pretinde o deschidere a noii societati. Dar marile tragedii, crime politice sunt inca ascunse, iar la suprafata, in numele libertatii si al adevarului, se practica invectiva, pornografia, drept arme paralizante pentru constiinta normala. O noua boala ne apasa: nu minciuna fatisa, ci infestarea subtila a adevarurilor fundamentale.

Rh. C.: Cat de mult a reusit comunismul sa modifice in rau societatea romaneasca?

D. P.: Voi incerca sa surprind cateva mutatii majore pe care comunismul le-a facut in structura poporului nostru, introducand prin forta o ideologie straina firii acestui neam si conditiei umane in general.

Aceasta noua ideologie avea nevoie de un alt popor, si atunci a creat o generatie spontanee, care a format poporul comunist. S-a servit in acest sens de oameni resentimentari, naivi, cu morala redusa si cortex atrofic, oameni certati cu legea, dispusi sa-si schimbe conditia sociala peste noapte fara munca, oameni cu comportament patologic - cu acesti oameni se comunica printr-o limba speciala, o limba comunista, despre care am vorbit mai inainte.

Trebuiau dinamitate bazele fostei societati, si astfel a fost distrus instinctul de proprietate, apoi omorata celula familiei prin cultul delatorului. A distrus raportul barbat-femeie sub pretextul emanciparii femeii pe plan social, a creat femeia-strungar, femeia-tractorist, femeia-activist, omorand unul dintre cele mai frumoase daruri ale sexului opus - feminitatea, adica i-a pus femeii pantaloni si chipiu si a facut-o tovarasa, iar dragostea a devenit camaraderie - astfel conturandu-se incet, dar sigur unitatea militara in care era introdusa incet, dar sigur societatea civila.

Singurele forme de existenta a poporului roman erau, deci, cazarma, ca forma de libertate a societatii, si puscaria, ca scoala de reeducare. Intre betoanele acestea s-a chinuit sufletul acestui neam timp de 50 de ani.

A construit blocuri pentru oamenii muncii, ghetoizand astfel tara, a demolat isteric tot ce tinea de trecutul frumos al tarii, de la case boieresti cu un parfum anume la monumente arhitecturale si biserici. A mutilat astfel multe orase, lasandu-ne mostenire adevarate tumori arhitectonice, pe care micul roman mutilat de astazi le admira inca in secret. Se pot face studii de antropologie si de psihiatrie din analiza modulelor arhitecturale care ne-au rapit spatiul vital. Si, astfel, s-a nascut comportamentul de bloc, adica dimensiunea filogenetica a omului a fost afectata, fiind obligati sa devenim termite.

Daca am prelungi studiul, am vedea ca eram condamnati si cromatic. In afara de rosul steagului, comunismul era alergic la varietatea coloristica, asa ca eram un popor imbracat in haine al caror mesaj cromatic era deprimant. S-a distrus, in acelasi timp, reflexul de a munci si de a fi rasplatit in functie de valoarea muncii tale.

S-a creat atunci acel raport tipic societatii comuniste: "Noi ne facem ca muncim, voi va faceti ca ne platiti", iar solutia legitima a fost furtul. Comunismul a fost cronofag - a confiscat timpul liber al omului, i-a confiscat timpul de a reflecta si, deci, posibilitatea de trezire. Prin sedintele de partid, ale UTC etc., se atenta si la libertatea de gandire, dar si la distrugerea timpului individual. Stresul continuu, ascunderea permanenta fata de sistem, fata de vecini, fata de familie si, ceea ce e mai cumplit, fata de tine insuti a dus la epuizarea sistemului nervos al omului.

A falsificat istoria si a poluat cultura romaneasca cu false valori. A castrat artistii autentici de constiinta sociala, folosindu-le talentul in mesaje ideologice. Si-a crescut in timp o intelectualitate servila, nelipsita de valoare in sine, dar amortita ca atitudine politica si sociala, incurajata in privilegii si, deci, conditionata la false necesitati. Exersati in a reflecta realismul socialist, acesti creatori au ramas neputinciosi in a reflecta viata scursa in ultimii zece ani. Criza de creatie, de personalitati de acum este rezultatul atrofierii in timp a capacitatii de a percepe realitatea, precum si rezultatul exercitiului indelungat al artistului de a raspunde comenzii ideologice sau de a o fenta.

A distrus omul ca fiinta spirituala si a creat fiinta ideologica - "Omul-Nou." Prin infometare, ne-a redus la reflexe primare, ne-a umilit reducandu-ne la animalitate. A turnat isteric ciment peste iarba, a distrus satele, a cooperativizat mentalitatile si a pus opera omului mai presus de Opera lui Dumnezeu.

Neexistand alternativa, dialogul, libertatea de opinie, libertatea presei etc., l-a handicapat pe om de autoreflectare, creandu-i o stare de moarte-vie, manifestata prin certitudinea continua.

Rh. C.: Cine trebuie sa stabileasca adevarul si sa poarte raspunderea pentru mortii Revolutiei din Decembrie '89?

D. P.: Primul fals este ca aceia care poarta raspunderea pentru mortii din Decembrie '89 s-au instalat in autoritatea care trebuie sa stabileasca adevarul. Adica: "Noi v-am omorat, noi cautam faptasul!" De aici, rezulta un produs tipic comunist: criminalul-detectiv.

O societate civila puternica (vezi: Germania) ar declansa un proces clar si sistematic de aflare a adevarului. Dar o societate civila rudimentara ca a noastra este sortita sa-si traiasca agonia si confuzia la nesfarsit.

Rh. C.: Ce traieste Romania in prezent?

D. P.: Romania traieste in prezent urmarile celui de-al doilea razboi mondial. Pentru prima data in istoria ei, Romania a fost silita printr-o ideologie straina de natura umana in general sa-si perverteasca fiinta. Intelepciunea taranului roman, actul lui de rezistenta in fata seismelor istorice era de a fi in rost. Adica pozitia poporului roman in lume era de a trai armonic si echilibrat. A trai in lume cu bucuriile dar si cu tragediile ei si a-ti redescoperi echilibrul de fiecare data, iata privilegiul imens pe care l-a avut acest popor. A nu trai viata, ci descrierea ei - iata prima pervertire a comunismului. A te face ca traiesti, refuzand zilnic fiziologia vietii - traind sistemul, ideologia, si nu viata - a fost antrenamentul zilnic la care au fost supusi cei din ghetoul comunist. Rezultatul? Clonatii de astazi, contemporanii nostri, care ne conduc, semenii nostri care voteaza starea de coma a poporului. O lume de infirmi, multumiti de propria natura, care nu se sfiesc s-o declare model. Deci, o lume bolnava. Romania in prezent isi traieste cumplita boala.

Rh. C.: Va rog sa-mi oferiti o definitie a Romaniei contemporane.

D. P. : Tara fara Viitor, cu un imens si sinistru Prezent continuu!

Rh. C.: Dupa Decembrie '89, de ce o ducem din rau in mai rau? Catre ce ne indreptam in prezent? Ce tip de libertate exista in prezent, in anul 2001, in Romania?

D. P.: La inrautatirea situatiei economice din Romania conlucreaza doi factori: cel intern si cel extern.

Odata prabusit lagarul comunist, s-a prabusit si economia artificiala. Esalonul II - care a luat Puterea - nu a avut niciodata exercitiul capitalului dobandit prin munca, exercitiul investitiei, al initiativei economice, al gospodaririi; ei au luat economiile tarii si fostul capital al PCR si-l tin sub saltea, iar restul, vile, masini etc. Ei tin banii, neavand curajul si mobilitatea capitalistului din Occident. Nu au stiinta, nu au educatia de a deveni adevarati capitalisti, si de aceea toti capitalistii nostri sunt de carton.

Pe plan extern, Romania este privita deocamdata ca un sector neasimilabil (vezi perpetuarea neocomunista) si tratamentul specific si deja detectabil pe care Marile Puteri il aplica unor asemenea zone este izolarea spatiala. Zygmunt Bauman, un sociolog contemporan, surprindea faptul ca localizarea fortata este un efect de selectie naturala a globalizarii. Romania inca traieste consecintele Razboiului rece, fiind marcata de inertie politica, imobilism economic si complexata cultural.

In ceea ce priveste genul de libertate care exista in prezent la noi, pot sa spun doar atat: inainte bateam pas de defilare, acum ni s-a dat voie sa alergam in curtea unitatii militare.

Rh. C.: Ce tip de democratie exista in Romania anului 2001?

D. P.: In Romania nu avea cum sa rasara peste noapte democratia. Clasa politica care a luat Puterea vine dintr-un sistem politic antidemocratic, vine dintr-o dictatura. Ce se intampla acum este o debandada dirijata. Un camp fertil de dezvoltare a parazitilor. O tranzitie spre nicaieri.

Rh. C.: Cum se prezinta clasa politica romaneasca, comparativ cu cele ale tarilor Europei de Est?

D. P.: Ea se prezinta, spre "fericirea" noastra, a celor care ii induram in toata splendoarea incompetentei lor, astfel: sunt unici!

Fata de Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia ?

Romania isi defineste clasa politica ca fiind cea mai fidela pastratoare a formelor primigene ale comunismului. Adica brutalitate, violenta, perversitate, diversiuni rudimentare, alergie la alternativa, spaima chiar etc., cu alte cuvinte, nici o evolutie in cadrul speciei, ci doar o ruptura intraspecifica intre cei veniti cu tancurile sovietice si cei de ultima generatie. Asa se explica faptul ca si-au lichidat conducatorul care le oprea expansiunea. Ei nu au inlocuit raul cu binele, ci raul cu dezastrul, certitudinea puscariei - cu iluzia criminala a libertatii. O ideologie antiumana, dar posesoare a unui sistem, coerenta in coercitie a fost subminata de un haos controlat de centru (ramas acelasi), dar devastator pentru cetateanul simplu, care nu-si mai vede localizat raul.

Acum, cand ultimele ramasite ale claselor politice ramase de dinainte de invazia comunista au fost anulate, cand ideea de opozitie a fost virusata si, in final, compromisa, Partidul Unic isi sarbatoreste victoria deplina. Pe noii campioni i-a cuprins dulcele sentiment al vesniciei politice. Dar moartea lor se va naste de la o alta concurenta - concurenta intraspecifica. Sunt de subliniat cateva trasaturi ale caracterului rudimentar al noii clase politice. (Ce ciudat - multi dintre cei noi nu mai sunt absolventi de la "Stefan Gheorghiu", ci oameni care au avut ocazia sa studieze in Occident si, cu toate acestea, cultura politica democratica nu le-a atenuat reflexul comunist, ci doar l-a rafinat si i-a gasit o armatura argumentativa, deci nu i-a luminat. De aici, o concluzie dramatica - cultura politica nu schimba gena politica.)

Pe plan extern, de 12 ani avem fata de Marile Puteri o pozitie asemanatoare nevertebratelor - confundand abilitatea si intelepciunea diplomatica cu slugarnicia -, s-au semnat acte catastrofale pentru Romania (vezi Tratatul cu Ucraina etc.) si, comic, atitudinea de meduze a fost alterata cu tafne nationalist-comuniste (vezi tipul "tarisoara mea" si vopsit copacii in tricolor). Aceste oscilatii in extreme denota caracterul primitiv al mentalului politic de la noi.

Declaratia omului politic de azi, anume ca in Romania prezenta este bine si va fi din ce in ce mai bine, comporta mai multe dimensiuni ale noii specii conducatoare - dimensiuni care traiesc si se manifesta alternativ, mai precis, cinism, parsivenie, lipsa de curaj, frica de adevar, mania ascunsului (gunoiul ascuns sub covor, dar si acela murdar), dar si obtuzitate, si aici lucrul este cel mai grav. Multi oameni politici sunt convinsi ca este bine, ca Romania traieste o adevarata redresare economica. Un studiu psihiatric (medical) ar sesiza instalarea unei pareze a organului de detectare a realitatii si crearea unui nou organ, inhibat la suferinta umana, dar excitabil in interes personal. Nu este cazul si nici pozitia mea sa aprofundez acest subiect, dar sociologii, antropologii, medicii psihiatri ar putea vedea starea dramatica a omului politic din Romania de azi, care, dincolo de zestrea de mediocritate, violenta si smecherie mostenita, isi taraste infirmitatea noii sale conditii umane, definindu-se ca un bolnav-politic - a carui manifestare violenta de prim-plan este lipsa dragostei de Tara.

Rh. C.: Este corecta asocierea (facuta de oamenii simpli) intre oamenii politici ai Romaniei contemporane si saracia din tara?

D. P.: Nu este corecta, pentru ca saracia este naturala sau este creata artificial, dar omul in saracie are toate sansele sa ramana om. Corecta este asocierea cu Mizeria din tara. Caci in "mizerie" omul nu mai este om.

Rh. C.: Democratizarea unei societati depinde de moralitatea oamenilor politici aflati la guvernare?

D. P.: Democratizarea depinde, in primul rand, de o evolutie fireasca a societatii (iar noi n-am avut parte de asa ceva), ea fiind ultima achizitie a experientei sociale.

Democratizarea depinde de educatia politica si, in ultima instanta, de moralitatea oamenilor.

Rh. C.: Va simtiti un om liber in Romania anului 2001?

D. P.: Libertatea nu cunoaste umilinta! Pana in 1989, libertatea mea era umilita de o ideologie diabolica, acum ea este umilita economic. Nu poate fi vorba de libertate atunci cand omul isi exerseaza zilnic programele primare de supravietuire!

Rh. C.: Cum ii definiti pe comunisti?

D. P. : A-i defini pe comunisti, a defini comunismul este acum pentru noi, romanii, un act disperat de terapie. Sa nu uitam ca toti am fost "subiectii" procesului criminal de comunizare a fiintei umane. Ideologia comunista a operat cand violent (mai ales in faza de inceput), cand pervers - aducand mutatii grave in destinul oamenilor si, mai ales, in constiinta lor. De aceea, o incercare de definire a comunismului se impune in prezent ca o strategie a diferentei pe care "noi, romanii" trebuie sa o aplicam fata de "noi, rominii".

Ce sunt comunistii? Produsul comunismului. Ce este comunismul? O ideologie care, sub pretextul anularii nedreptatilor, a inegalitatilor, a exploatarii existente in istoria omenirii dintotdeauna si sub promisiunea unui paradis social (in care toti oamenii vor fi egali) a creat prima trauma de proportii asupra fiintei biologice, istorice si spirituale. Acest seism se resimte si in prezent, deoarece a avut atat consecinte imediate, cat si in timp.

Orice comparatie cu ideologia criminala (precum cea a nazismului) nu poate fi decat partiala. Comunismul si-a propus sa anuleze fizic ce nu mai putea schimba (vezi lagare, puscarii, spitale, asasinate etc.) si in rest sa schimbe mentalul uman - de aici intreaga lui existenta. Camuflat bine sub aceste principii - umane-umaniste-umanitare -, comunismul si-a justificat atitudinea criminala. Comunismul nu este nicidecum o injghebare a istoriei cu manifestari imprevizibile si incoerente! El este o ideologie cu un program premeditat, care zdruncina din temelii firescul naturii. Ana Pauker ii explica Principesei Ileana ca "ce este vechi trebuie smuls din radacini, apoi pamantul arat si pusa o noua samanta." Ce a crescut din aceasta noua samanta vedem si induram astazi. Cand Dumnezeu a dat ca Panait Istrati sa se trezeasca din cantecul de Sirena al comunismului si sa vada la Moscova cu ochii lui ce a insemnat aceasta ideologie, acesta a avut parte de o revelatie majora. Un ideolog se straduia sa-i spuna ca "pentru a face o omleta, e nevoie sa spargi ouale!", dar Panait Istrati ii raspunde ca "ouale sparte le-am vazut, dar n-am vazut omleta!" Au distrus ierarhiile, valorile vechi, si ce-au pus in loc?

Prin urmare, comunistii, indiferent in ce tara ar trai, creeaza un popor unic. Ei pot fi unguri, polonezi, bulgari, rusi, romani, dar, mai presus de asta, sunt comunisti. Adica, coristi in Internationala Comunista, omul fara de Dumnezeu, dar omul Partidului, omul fara de tara, dar cu ideologie. Dar aceasta a fost alienarea de baza, curand insa "comunistul" a rupt el insusi acest vis si a trait nostalgia timpului pe care tocmai il ucisese. A inceput sa reproduca haotic ceea ce isi amintea. A vrut sa fie el boier si a iesit toapa.

Poate ca acel contabil smecher care a facut aceasta ideologie nu si-a inchipuit ca acesti clonati vor strica ei insisi jucaria. Si iata-i pe egalitari deveniti "aristocratie - proletara" si iata-i pe internationalisti apucandu-i dorul de tara si devenind "nationalisti-comunisti". Aceasta sumara schita ar trebui continuata de specialisti in domeniu, care ar trebui sa-si asume o definitie proprie a comunismului, o definitie romaneasca a celor care l-au indurat si pe care istoria s-o aseze alaturi de alte definitii si, de ce nu, chiar alaturi de definitiile celor care se straduiau dintr-o cafenea de pe malul Senei sa ne convinga ca acest comunism nu este o ideologie, ci "o noua religie", demna de urmat.

Rh. C.: De cand exista Monarhia in Romania?

D. P.: Romania are o traditie monarhica. Considerand ca statul-centralizat dac a avut un Rege, apoi, in decursul istoriei, cnezi, voievozi, principi si, din nou, Regi - Monarhia fiind proclamata in 1881 de catre Principele Carol, care ia titlul de Rege, facandu-si o coroana din otelul unui tun care a fost folosit la Plevna in timpul Razboiului de Independenta din 1877.

Republica in Romania a fost adusa cu tancurile sovietice si, sub amenintarea unui asasinat in masa, Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a fost fortat sa abdice. Daca astazi traim mizerabil economic, indecent politic si fara nici un fel de autoritate si contur extern, aceasta este consecinta acestei imposturi numita "republica".

Rh. C.: Care sunt adevarurile majore ale istoriei nationale, necunoscute inca romanilor?

D. P.: Dupa cum cunosti un om nu din documente, ci adunandu-i faptele si atitudinile, tot asa si viata unui popor. Pe harta lumii, Romania este o rana deschisa. Las pe seama specialistilor sa puncteze la nivel de documente adevarurile majore ale istoriei nationale, care nu ne sunt cunoscute inca.

Sarcina mea este sa simt lucrurile la un alt nivel. In Botosani, pe gardul bisericii unde a fost botezat Eminescu, pe o placuta de marmura sta scris un gand al poetului: "Dumnezeul geniului m-a sorbit dintr-o mare de amar." Aceasta "mare de amar", pentru mine, este Romania.

Adevarul fundamental care este ascuns, dar ale carui victime suntem, este ca noi, romanii, de-a lungul istoriei, am fost tratati de Marile Puteri care s-au succedat in istorie cu un cinism continuu, care le contrazicea achizitiile culturale - noi fiind, pe rand, cand camp de lupta, cand laborator de experimentare a ideologiei comuniste. Nici o natiune "civilizata" partasa la aceasta crima nu are nici o umbra de remuscare!

Rh. C.: Daca Corneliu Coposu ar mai trai si in prezent, ce i-ati spune?

D. P.: I-as spune ca ma bucur ca exista, caci el este dovada vie a Romaniei de altadata. Ca martirajul lui si al colegilor lui in puscariile comuniste reprezinta obrazul curat al acestui popor in fata lui Dumnezeu, demnitatea neamului nostru si taria noastra de azi si de maine. Ca izbavirea de ridicol a omului politic de azi se poate face numai prin racordarea la modelul pe care-l reprezinta Domnia Sa.

Sa-i spun ca el era Presedintele Romaniei, de drept. Ca el singur reprezenta o tara. Si, mai ales, l-as fi rugat sa nu moara niciodata, caci numai prin oameni ca el tara noastra isi va recapata speranta si demnitatea pierduta.

Rh. C.: Cum vedeti situatia tinerilor din Romania anului 2001?

D. P.: Printr-o alchimie tipic comunista, s-a ajuns si la acest capitol la un rezultat inimaginabil pentru omul normal. Conform ideologiei marxiste, acumularile cantitative duc la salturi calitative: tinerii din Romania au acelasi statut ca pensionarii din Romania, adica de morti-vii. Si unii si altii sunt outsideri, spectatori agonici ai unei Romanii muribunde. Actorii sunt: agresivitatea, mitocania, hotia, smecheria, incultura, toapa cu vila si jeep, criminalitatea, pornografia. Si totul, pe fond de manele. Acesti actori se aplauda singuri si se felicita in cerc inchis. Niciodata parca pe scena romaneasca n-o sa urce capitalul de inteligenta, initiativa si calitate sufleteasca a tinerei generatii, in fapt, alergia comunista la tot ce este viu. Neavand nici un rol de jucat in tara lor, acesti pensionari Tineri sunt Fantomele tragice ale Romaniei de azi.

Rh. C.: Ce inseamna a face politica romaneasca?

D. P.: Ideea i-a fost expusa pentru prima data de Argetoianu Regelui Carol al II-lea, intr-o scrisoare in care se cerea sa incetam sa ne mai facem politica tinand cont numai de sensibilitatile altor popoare (vezi Marile Puteri) si sa incepem sa mai tinem cont si de sensibilitatile poporului roman. Sunt de acord!

Rh. C.: Care sunt diferentele majore (in plan politic, moral, educational, social etc.), de acum si dintotdeauna, dintre un Rege si un presedinte? Care dintre ei este iubit mai mult de catre poporul sau si de ce? Ce sta la baza gandirii politice a unui Rege si a unui presedinte?

D. P.: Pentru a analiza aceste diferente dintre un Rege si un presedinte, raspunsul meu se va situa exclusiv in contextul istoriei Romaniei.

Un presedinte vine de nicaieri si pleaca nicaieri. Un Rege vine din istorie si pleaca in istorie.

Un presedinte este rezultatul unei lupte electorale, el este vasalul unui partid pe care-l reprezinta, nesfiindu-se sa subordoneze tara intereselor de partid.

Un Rege este un Rege, este liber-arbitru in acest spatiu, fiind neintinat de clivajele politice. El are un singur scop: Tara.

Regele reprezinta organic neamul, iar presedintele - partidul (adica, un fragment).

Regele exista, presedintele se forteaza sa se impuna - vidul biografic ii cere asta.

Regele este un produs fiziologic al istoriei, presedintele este o cadere in afara istoriei, este un accident provocat de o ideologie.

Regele este produsul rafinat al unei decantari istorice, presedintele este copilul revolutiei, adica al unei interventii brutale si bruste in natura lucrurilor.

Regele are calitatea de a face transferul din spatiul politic in cel spiritual al unei tari.

Regele asigura trecutul, identitatea prezenta si speranta de viitor ale unui popor. Presedintele nu are trecut, el reprezinta victoria isterica si efemera a unui partid, isi consuma cu gesturi mici si nervoase mandatul si intretine temeiuri nefiresti, confundand Tara cu partidul.

Presedintele este rezultatul majoritatii, iar majoritatea este resentimentara. Marele matematician Condorcet, inainte de a fi ghilotinat in timpul Revolutiei franceze, a demonstrat matematic (este cunoscut sub denumirea de paradoxul Condorcet) ca votul majoritatii reprezinta alegerea cea mai proasta. Poate de aici spaima lui Tocqueville ca democratia sa nu devina "teroarea majoritatii".

Presedintele este lipsit de reflexul aristocratic de a da, el il are pe cel de a lua si de aici reactia legitima a celor care l-au ales de a-l schimba din patru in patru ani. De fapt, este frica spiritului comun cand il urca pe unul de-al lor la Putere.

Regele este reprezentantul "moralei aristocratice", care, citandu-l pe Alain De Benoist, "se poate defini printr-un criteriu constant: capacitatea de a actiona chiar impotriva propriilor interese" (a se vedea atitudinea eroica, dar si tragica totodata, a Regelui Ferdinand, cand a decis sa lupte pentru binele Romaniei impotriva poporului Sau de origine), "fiind inversul teoriei liberale potrivit careia omul, definit esentialmente ca agent economic, isi urmeaza peste tot cel mai bun interes al sau."

Presedintele este o conventie cu o singura conotatie: cea politica. Prezenta Regelui nu mai reduce tara la o entitate economica sau politica, ci ii asigura dimensiunea spirituala. De aceea Regele este un Simbol, contine in El Tara, pe cand presedintele este o borna de kilometraj infipta o data la patru ani in istoria unei tari.

De aceea s-a luptat si s-a murit pentru Tara si Rege si de aceea se supravietuieste din mandat in mandat pentru Presedinte.

Regele are supusi care-si traiesc datoria. Presedintele are subordonati obedienti. Si de ce oare o tara cu un presedinte este o tara comuna, iar o tara cu un Rege are demnitate?!

Presedintele este unul "de-ai nostri". Regele - nu!

O societate fara ierarhii este o societate fara repere, si-n ultima instanta, dupa cum se vede, o societate nevrotica. Regele asigura ierarhia naturala atat de necesara unei societati. Konrad Lorenz, eminentul profesor de Sociologie Comparata, laureat al Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie, formula admirabil necesitatea fiziologica a ierarhiei in campul social: "Recunoasterea unei superioritati stabilite printr-o ierarhie nu reprezinta un obstacol in calea iubirii. Toti oamenii ar trebui sa-si aminteasca de faptul ca pe vremea cand erau copii nu-i iubeau mai putin pe oamenii situati deasupra lor si carora trebuiau sa li se supuna, ci, din contra, ii iubeau mai mult decat pe cei aflati pe aceeasi scara ierarhica ori pe o scara ierarhica inferioara. Una dintre cele mai mari crime ale doctrinei pseudodemocratice este aceea ca ea considera existenta unei ierarhii naturale intre doi oameni un obstacol care i-ar frustra de orice sentimente mai calde. Dar, fara aceasta ierarhie, n-ar exista nici macar cea mai naturala forma a dragostei umane?"

Si de aceea astazi pentru noi, romanii, istoria adevarata nu poate fi asigurata decat de Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei.

Si, pentru ca totul sa fie clar, inchei prin expresia unei doamne care, plina de naduf, dupa ultimele alegeri in Romania, in 2000, a exclamat: "Fratilor, iar suntem egali!"

Rh. C.: Ce tip de competitie exista azi in lume? Noua denumire a comunismului este aceea de globalizare (pe plan mondial)?

D. P.: Este interesant de observat ca genul de competitie declansata in ultimii zece ani este una de tip nou, cu grave consecinte asupra omului. Dupa ce in vechea concurenta s-a cautat sa se acopere sfera utilului, apoi a eficientei cat mai rapide, acum s-a trecut la o hipertrofiere a acestui proces, care a creat false necesitati si, deci, false conditionari - un lant fara de sfarsit care produce o societate nevrotica, mereu in cautare de acel nou de care, de fapt, nu are nevoie.

Tot acest mecanism ingrozitor il indeparteaza pe om de natura sa, creandu-i conditionari artificiale intr-un microclimat artificial. Linsajul informational, bombardamentul alimentar il indeparteaza de privilegiul reflexiei si-l duce la orbire spirituala si obezitate corporala, la insingurare si, in final, la frica de sine si de ceilalti.

Competitia de azi este in continua dezvoltare. Iar dezvoltarea continua duce la cancer. Competitia criminala si fara scrupule de azi dezvolta monstri. Primele semne au si inceput sa apara in crearea de razboaie artificiale, toate facute insa cu sacrificii umane autentice. La toate acestea se poate raspunde cu replica unei batrane care m-a oprit intr-o zi pe strada si m-a intrebat ce scrie pe un anume panou. I-am spus ca scrie "Fast-Food". Si batrana m-a intrebat din nou: "Ce inseamna asta, maica?" I-am explicat: "Un loc unde mananci repede." La care femeia a raspuns total surprinsa: "De ce, maica?"

In ceea ce priveste globalizarea, aceasta este o forma subtila de dominare, in mod evident, convertirea ideologiei internationaliste in agresiune economica mondiala. Marea mobilitate a Companiilor transnationale, marea lor libertate de miscare contrasteaza cu imobilismul la care au fost condamnate statele mici si mijlocii. Este o forma de prizonierat economic.

Globalizarea distruge statul-natiune si creeaza supermarket-uri cu populatii de cumparatori fara identitate, in care economicul, si deci banul, devine sensul vietii. Si, bineinteles, ca orice agresiune impotriva firii umane, globalizarea isi va avea victimele ei. In prezent, noua lozinca este: "Cine nu mananca aceeasi conserva ca noi nu e cu noi!" Vom avea in curand aceeasi grupa sanguina si aceleasi raspunsuri, caci, in procesul de cooperativizare a globului, atitudinea interogativa va disparea. Pesemne ca aceia care au gandit-o si-au adus aminte de Napoleon, care spunea: "Constiinta soldatului trece prin stomac!" Asa este, numai ca se uita ca mai exista si generali, iar raspunsul la aceasta noua pervertire va fi dat de tensiunea diferentei.

Facand o paralela intre legile care guverneaza miscarea Universului macrofizic, dispus la perpetua expansiune, si legile Universului particulelor elementare, Octavio Paz (renumit poet, eseist, detinator al Premiul Nobel pentru literatura in 1990) observa o contradictie, pe care as dori sa o citez: "In cadrul acestei mari diviziuni, apare alta: cea a materiei vii. A doua lege a termodinamicii, tendinta spre uniformitate si entropie, cedeaza locul unui proces invers - individualitatea evolutiva si producerea neincetata de specii noi si de organisme diferentiate. Se pare ca sageata biologiei a fost trasa in sens contrar celei a fizicii."

Si in acest sens imi permit sa cred ca sageata umanitatii va fi trasa in sens contrar celei a globalizarii.

Rh. C.: La ce tip de Europa se raporteaza Romania in prezent?

D. P.: Romania, in prezent ca si in trecut, se raporteaza la o Europa amnezica si usor senila, care se mira o data la 50 de ani (sau mai putin) ca existam. Iar noi, de fiecare data, trebuie sa le spunem povestea cu turcii si rusii si ca, de fapt, am fost un popor inainte-, dar, din cauza numeroaselor navaliri pe care le-am oprit ca sa nu distruga Europa ne-am transformat in pietre de aparare. Asa ca suferinta si istoria noastra sunt anorganice, pentru ca am avut si perioade de popor vegetal. Si, de aici, lipsa de dialog cu Europa.

Ca sa ne inteleaga, europenilor le-ar trebui un seism in destinul lor; atunci s-ar deschide canale de aperceptie si s-ar alfabetiza in cunoasterea altor dimensiuni ale fiintei. Ce dialog poate exista intre cel care, de cand se naste si pana moare, se zbate sa supravietuiasca si cel care se zbate sa aiba cat mai mult? Nici unul!

In acelasi timp, Europa de azi nu mai este cea de acum 70 de ani. Suntem martorii unei Europe Occidentale care a pierdut monopolul economic si politic mondial si care se afla in postura de autoaparare in fata tavalugului american. Moneda unica euro este o reactie pe plan financiar la agresivitatea fara limite a dolarului. Visul lui Napoleon, apoi al lui Charles de Gaulle sau al Cancelarului Konrad Adenawer - de a constitui "o Europa Unita" - se impune acum ca singura sansa de revitalizare, de consolidare a Occidentului european in fata tiraniei "modelului american". Deci, o Europa silita sa-si regandeasca intreaga strategie economica si politica.

Rh. C.: Un model istoric si politic romanesc contemporan, de mare anvergura internationala, le puteti oferi tinerilor si cetatenilor Romaniei de azi?

D. P.: Momentele de varf ale istoriei noastre, in care Romania incepe sa se cristalizeze ca un stat modern, apt de coexistenta cu celelalte state dezvoltate, trecand demn prin Razboiul de Independenta, prin Primul Razboi Mondial si negociindu-si cu inteligenta si autoritate consecintele acestor infruntari sunt momentele care coincid cu unirea exceptionala a fibrei germane (Carol I si Ferdinand) cu fibra romaneasca (Ion Bratianu si, respectiv, Ionel Bratianu).

Semnaturile in Istorie, a Regelui Carol I si a lui Ion Bratianu, a Regelui Ferdinand si a lui Ionel Bratianu, au pus temelia Romaniei moderne, a unui stat demn, rezultatul unei gandiri politice coerente, de sistem si a unei intalniri exceptionale.

Demnitatea acestei Romanii a fost asigurata in exilul Sau tragic de catre Majestatea Sa Regele Mihai. Exilandu-L fortat pe Majestatea Sa Regele, sovieticii au exilat de fapt aceasta Romanie adevarata, libertatea si demnitatea ei.

Prin neclintirea Sa, prin sacrificiul de sine, prin neacceptarea nici unui compromis, Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a intretinut exemplar in fata ghetoului salbatic comunist si-n inima unei Europe Occidentale cinice fata neintinata a Romaniei. Iata modelul suprem, istoric si politic, de mare anvergura internationala, pe care Romania il prezinta deopotriva si-n fata lumii, dar si-n fata lui Dumnezeu.

Sa porti crucea exilului mai mult de 50 de ani, sa nu te dezici de neamul tau, sa speri in renasterea lui ca nimeni altul, sa fii Rege si sa suporti privatiunile unei vieti comune printre straini, sa fii lacrima din lacrima Tarii intr-o mare de indiferenta, sa preferi sa ramai tintuit pe crucea exilului, dar Rege, iata un model si, chiar mai mult, un Destin in fata caruia nici cele mai tragice personaje shakespeariene n-ar putea decat ingenunchea.

Dan Puric: Curriculum Viate

Nascut la 12 februarie 1959 in Buzau.

Studii

In 1978, a absolvit Liceul de Arte "Nicolae Tonitza" din Bucuresti, iar in 1985 - Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale".

In perioada 1985-1988 este actor la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani. Din 1988 si pana in prezent - actor la Teatrul National "I. L. Caragiale" din Bucuresti.

Din anul 2001 este Director artistic al Fundatiei Centrul Cultural European din Bucuresti.

Activitate profesionala

Cinema: rolul principal in Broken Youth, regia: Maria Marek, cooproductie romano-sarba.

Televiziune: spectacolele sale de pantomima au fost transmise de BBC - Belfast - Royal College, 3SAT - Frankfurt, Leipzig, RTL. A regizat (film si productie) pentru Televiziunea din Laussane, Elvetia.

Teatru (roluri principale):

Truffaldino in "Sluga la doi stapani" de Carlo Goldoni, regia Laurian Oniga.

Sir Andrew Aguecheek in "A douasprezecea noapte" de William Shakespeare, regia Andrei Serban.

Evelpides in "Pasarile" de Aristofan, regia Nicky Wolcz.

Radu in "Cruciada" de Lucian Blaga, regia Laurian Oniga.

Urmuz in one-man show-ul pe texte de Urmuz, regia Catalina Buzoianu.

One man show - "Jocul", regia Traian Aelenii.

Doctor Sanderson in "Harvey" de Mary Chase, regia Tudor Marascu.

Locotenent David Wills in "De partea cui esti?" de Ronald Harwood, regia Radu Beligan.

Jack Absolutul in "Omul care a vazut moartea" de Victor Eftimiu, regia Mihai Manolescu.

Brazovenescu in "O scrisoare pierduta" de I. L. Caragiale, regia Al. Tocilescu.

Arlechino in "Doi gemeni venetieni" de C. Goldoni, regia Vlad Mugur.

Eminescu in "Iubirea" de Cristian Tiberiu Popescu, regia Grigore Gonta.

Arlechino in "Jocul dragostei si al intamplarii" de Marivaux, regia Felix Aderca.

Spectacole de teatru (in calitate de regizor)

"Secvente" - spectacol de pantomima si dans la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani.

"Pantomimia" - la Teatrul National Bucuresti.

"Toujours l'amour" - la Teatrul National Bucuresti.

"Costumele" - la Teatrul "C. I. Nottara" Bucuresti.

"Made in Romania" - la Centrul Cultural European din Bucuresti.

Participari internationale cu trupa Teatrului National Bucuresti: Paris, Milano, Edinburgh, Halein (Austria), Sao Paolo.

Turnee cu "Pantomimia": Lille, Gyor, Skopie, Cairo.

Turnee cu "Toujours l'amour": Viena, Leipzig, Budapesta, Sofia, Lisabona (Ultima expozitie mondiala a secolului), Venetia, St. Croix, Montreal, Toronto, Chicago, New York, Paris, Nisa, Marsilia, Madrid, El Escurial, Varsovia, Suwon Hwasung Fortress International Festival (Coreea de Sud), Londra (The Gate Festival).

Premii nationale si internationale

Premiul I la Festivalul de Film de la Costinesti din 1987 pentru one-man show-ul de pantomina Jocul.

Premiul Golden Arena la Festivalul International de film de la Pola - Iugoslavia pentru rolul principal din "Broken Youth".

Premiul special la cel de-al doilea Festival al Pantomimiei de la St. Croix - Elvetia.

Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program.

Premiul "Constantin Tanase" la Festivalul Umorului pentru rolul principal din "Omul care a vazut moartea".

Marele Premiu - Festivalul ONE MAN SHOW, Chisinau, pentru spectacolul "Metamorfoze" (2001).

Distinctii speciale

Din 1994: membru al Asociatiei pentru promovarea Artistilor de Teatru din Elvetia.

In 1996: delegat al celui de-al 4-lea Congres International de Educatie al oraselor de limba franceza si engleza The Arts and Humanities as Agents for Social Change.

1997: Premiul pentru Teatru de Pantomima acordat de Sectia Romana a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru - Fundatia Teatrul XXI.

1999: Premiul UNITER acordat de Sectia Romana a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru pentru spectacolul "Toujours l'amour".

Rhea Cristina